Viscri – turism si relaxare in Transilvania

 

În 2016, Asociația Culturală Imbold și-a concentrat resursele pe promovarea valorilor naționale și a călătorit în Transilvania, în satul Viscri, unde a a făcut sesiuni de fotografie pentru a promova viața la țară, zona turistică din Transilvania, obiceiuri și tradiții ale sătenilor din Viscri, sat inclus în patrimoniul UNESCO. 

15235496_644391949055955_8681633237791025126_o

Viscri este un sat retras, patrimoniu Unesco, din județul Brașov, cunoscut pentru atmosfera idilică, tăranii prietenoși, Biserica fortificată săsească din secolul 12 și casa deținută aici de HRM Printul Charles.

De asemenea, după o documentare amănunțită a caselor din Viscri și a protejării Patrimoniului național, Imbold a realizat site-ul informativ http://welcometotransylvania.com unde oferă informații și elemente de istorie culeasă direct din inima Transilvaniei, despre zona turistică de aici și pensiunile din zonă și despre vizitarea satului Viscri.

15325186_646973625464454_1454987329778922134_o

Vizitele dese în Viscri au dus la înființarea unei sucursale a Asociației Culturale Imbold în sat. Printre proiectele la care se lucrează în cadrul asociației pentru sat se numără: signalistică și identitate vizuală conforme cu statutul de sit Unesco, materiale de promovare pentru sat, expoziții de fotografie în București – în cadrul unor festivaluri de anvergură, restaurarea de case, mobilier tradițional și ceramică. 

Asociația Culturală Imbold, în colaborare cu Viscri 32 – White Barn and Blue House, organizează în fiecare vară în satul Viscri, Transilvania, “Degustări din șură”, un demers Viscri 32 de promovare a fermierilor, țăranilor și micilor producatori de merinde autentice și a mișcării farm to table din România.

Șura Alba de la Viscri 32 – White Barn and Blue House este un spațiu gastronomic deschis sezonier de 2 tineri (Mara si Alexu, un avocat și un designer) relocați în Viscri de la oras. Viscri 32 – White Barn and Blue House funcționează din multe puncte de vedere ca un business social, având doar angajați din sat, ingrediente de la fermieri și țărani din zonă și rețete transilvănene inspirate de bunica Marei.

 

26685941_864654460363035_341448390346721844_o

 

26840656_864653367029811_6012992247303213144_o