Workshop Tomnatic de Ceramică

Workshop tomnatic de ceramică ♒︎
După o lungă ședere in bârlogurile noastre, duminică de la 11:00, 4 octombrie va așteptăm in atmosfera boemă din grădinile Acuarela Bistro pentru două ore de răsfăț creativ. Atelierul tomnatic de ceramică își propune să vă scoată din rutină și din casă cu o activitate distractivă si relaxantă de weekend. Vă vom învăța, tehnici de bază de ‘ridicare la mână’ si pictură decorativă prin care veți concepe un obiect personalizat pentru casele dumneavoastră sau cadouri pentru cei dragi. Cursul este dedicat adulților începători care nu au mai lucrat cu materiale ceramice si celor care își doresc sa exploreze idei noi. Ne dorim ca aceasta experiență să deschidă apetitul către tradiția ceramicii într-un context modern.
 
 
Cursul include:
✧Materiale non-toxice aparte (dacă in mod obișnuit ați mai întâlnit lut roșu la ateliere de ceramica, noi vom folosi un lut surpriză mai deosebit și pigmenți cu efect de acuarelă)
✦ Materiale necesare pentru modelare si texturare
✦Arderea obiectelor realizate la curs
^^Datorită procesului de ardere prin care obiectele vor trece după construcție si decorare, acestea nu pot fi luate acasă in ziua atelierului. Obiectele vor putea fi ridicate de la Acuarela la o săptămână după ce arderea a fost finalizată^^
✦O atmosferă prietenoasă și indrumare pe tot parcusul atelierului cu muzică de fundal extraordinară
✦Cursul se va desfășura in condiții de siguranță, respectând normele de distanțare sociala. Vom aproviziona cursanții cu măști de protecție care vor trebui purtate pe toată durata cursului.
 
Veți învăța:
✧Să creați un obiect de la început prin tehnica de ridicare la mană
✦Decorarea obiectelor ceramice cu pigmenți
✧Etapele de parcurgere ale obiectului pana la forma finită
✦Tehnici de texturare potrivite tematicii de toamnă
 
 
Bilete:
Pretul biletului este de 135lei pentru două ore, toate materialele fiind incluse.
Locuri limitate!