Lansare Acuarela Bufet

Bufet - Opening_web

A doua soră a Acuarelei după Plastilina, Acuarela Bufet își deschide porțile joi, pe 12 februarie, de la ora 20:00, pe strada Gina Patrichi nr. 3. După o degustare de iaurturi, turte românești si burger, Bufetul a pregătit pentru desert un set delicios Charlie Boy & Paolo Profeti.
Video mapping: Aural Eye

După doi ani de pregătiri culinare imaginare, Acuarela lansează Acuarela Bufet, o braserie și iaurterie cu mâncare internațională reinterpretată în stil românesc.
Bucătăria, mult așteptată și de clienți, va prepara rețete sănătoase, gustoase și cu un aport energetic consistent, numai bine pentru stilul de viață agitat în care ne desfașurăm mai toți viața.

Bufetul va fi deschis devreme (la 8) pentru ca micile trucuri gastronomice să poată oferi aportul de vivacitate și energie pentru întreaga zi. Meniul va conține un ghid complet pentru un stil de viață alert, dar sănătos, cu mici delicii de iaurterie, clătitărie și all day breakfast și soup bar.