Ce te faci cu calul roz? Prima expoziție personală Elisabeta Gherghel

Imbold_buzu_kv

Imbold, Galeria deschide joi, 25 iulie, orele 20:00, prima expoziție personală a tinerei pictorițe Elisabeta Gherghel: “Ce te faci cu calul roz?”. Vernisajul va continua de la ora 21:30 cu un set live de saxofon de la Edy Neumann.

Ce te faci cu calul roz? este o serie de șapte lucrări ce are o continuitate vizibilă a relației copilului cu obiectul însuflețit. Elisabeta Gherghel a plecat de la lectura „Phaidros” a lui Platon în care sufletul este comparat cu o caleașcă trasă de doi cai, ce sunt conduși de un vizitiu. Unul dintre cai este alb, de origine divină și, de aceea, el urmează bucuros îndemnurile vizitiului spre lumea Ideilor. Al doilea cal este negru, dimpotrivă, de origine vulgară; el este înrudit cu colbul pământului și, de aceea, a plecat spre lumea senzorială ceea ce face ca vizitiul să-l silească să ia calea în sus. 

Tânăra pictoriță a pornit de la ideea unui cal roz, asociat cu poneiul roz, jucăria preferată a fetițelor în cele mai multe cazuri, având aici simbol al copilăriei, al purității, al naivității și al comunicării directe cu obiectele neînsuflețite acordându-le o importanță mare sau nulă în funcție de starea de spirit. 

„Întrebarea din titlul proiectului vrea să evidențieze și să pună accent pe spiritul copilăriei, unde se duce…se pierde sau rămâne…e bun sau rău…vrem să ne întoarcem în vremurile alea sau nu?” – Elisabeta Gherghel

Tânără absolventă a UNARTE, specializarea pictură (2011), Elisabeta Gherghel surprinde mici elemente de cotidian urban în jurul cărora construiește o poveste. De multe ori, simbolul propriu-zis nu este figura centrală, alteori lipsește în întregime, fiind completat de privitor natural datorită înșiruirii pânzelor în serii.

„Poneiul” parcurge un traseu în cele șapte lucrări ale Elisabetei, exact așa cum copilul parcurge un traseu. Dispariția poneiului marchează atât la nivel cromatic, cât și conceptual dispariția unei perioade „roz”.

Expoziția va fi deschisă în perioada 27 iulie – 14 august, de luni până duminică, între orele 12:00 – 20:00. 

Eduard Jack Neumann este saxofonist, compozitor, producător muzical, un nume consacrat în muzica de avangardă din România. A cântat cu Funkin Le Free, Golem, autor al grupului Blazzaj, jazz modern cu Lucian Ban și Vlaicu Golcea, Baumann Quartet, Orient Express, Electric, Eddie Neumann Quintet cu Spike Wells, Quentin Collins și David Whitford, Luiza Zan, Jimmy Cserkesz și Raul Kusak, cu Tavi Scurtu, Dan Alex Mitrofan și Csaba Santa, cu Mircea Tiberian, Chris Dahlgren, Albrecht Maurer, Copii Răi, Electroacustic Jak Aprilie, Mats Gustaffson Quintet, Jak D.C. și lista, bineînțeles, nu se oprește aici.